GESTUL TĂU CONTEAZĂ!

  • Fapte Bune
  • Comentariile sunt închise pentru GESTUL TĂU CONTEAZĂ!

1

O dimineaţă răcoroasă de sfârşit de martie, cu ploaie rece şi deasă.
O zi poate ca oricare alta, dar nu şi pentru noi, elevii Şcolii Gimnaziale Sfântul Vasile, Ploiesti. Era ziua pentru care ne pregătisem de mai mult timp, aceea în care aveam să-i revedem pe prietenii noştri de la Valea Plopului, copii mai puţin norocoşi decât noi, copii pe care viaţa i-a încercat încă de la primii paşi.
Nu era prima oară când mergeam acolo şi, ca de fiecare dată, nu o făceam cu mâna goală. Alături de profesorii şi părinţi noştri am pus mână de la mână şi am strâns pentru Aşezământul de la Valea Screzii alimente, jucării, hăinuţe, produse de curăţat şi de igienă personală, o mică sumă de bani, dar mai ales… dragostea şi grija noastră.

GESTUL TĂU CONTEAZĂ!

Am pornit la drum către căminul înfiinţat de preotul Tănase Nicolae neluând în seama ploaia care se înteţea cu fiecare kilometru străbătut. Şi, ca un făcut, când am ajuns la finalul călătoriei noastre, soarele ne-a zâmbit dintre nori.
I-am găsit, ca de fiecare dată, pe voluntarii de la Asociaţia ProVita pentru născuţi şi nenăscuţi la treabă, făcând curăţenie, mâncare, având grijă de cei mici…Ne-au sărit în ajutor pentru a descărca maşina, iar inimile noastre s-au umplut de bucuria de pe feţele lor la vederea modestelor daruri. Mare lucru nu mai aveau în cămară, aşa că, ce le-am dus a fost mai mult decât binevenit!
I-am întrebat unde sunt copiii şi ne-au explicat că cei mari erau la şcoala din satul vecin, iar cei mai mici dormeau.
Ne-au arătat o construcţie începută de ceva vreme şi care se dorea a fi o scoală. Am fost impresionaţi de stilul construcţiei respective care aducea mai mult a lăcaş de cult şi care stagna din pricina lipsei de fonduri. Am înalţat o rugă către Creator pentru a-i ajuta să-şi vadă visul împlinit.
Am plecat înapoi spre casă convinşi de faptul că GESTUL NOSTRU CHIAR A CONTAT!!!

27 martie 2015

GESTUL TĂU CONTEAZĂ!

Prof. Gilda Schindler

profesor coordonator

Voteaza Scoala Ploiesti

4 voturi

Şcoala Gimnazială „Sfântul Vasile” Ploieşti | Bulevardul Republicii nr.145 ACASA

Menu





Google+
Pagini Romania - Web Design
Gilda Schindler
PROFESOR COORDONATOR

PUBLICITATE








Jocuri